Se vorbeste mult despre schimbare. Dar schimbarea nu apare peste noapte, la trecerea dintre ani. Si atunci ce inseamna “new year, new me”?
In fiecare an, in primele zile din ianuarie aud aceleasi replici “gata, anul acesta am de gand sa schimb…” sau “trebuie sa schimb ceva”.
Incepem fiecare an, cu ganduri marete de schimbare, cu o lista uriasa de “trebuie sa..” si doar atat ramane: o lista si uneori regrete.
Pentru ca asa cum spunea un specialist, fiecare “trebuie sa” este de fapt o caramida in inchisoarea invizibila in care tu esti deopotriva detinut si gardian.
Am fost crescuti cu multi “trebuie” si e dificil sa intelegem ca fiecare “trebuie” este despre ce vor altii, despre ce asteapta altii, sau crezi tu ca asteapta altii de la tine. Evident nu vorbim despre negarea regulilor si a responsabilitatilor, ci despre intelegerea unui echilibru necesar.
In ciuda aparentelor, nu am fost un copil care a respectat regulile.( sper sa nu citeasca asta fiul meu) Dar da, si eu am crescut cu multi de “trebuie”.
Unul e chiar amuzant : O femeie trebuie sa poarte pantofi, un simbol al feminitatii, cred. Nimic in neregula, la prima vedere, nu?!
Insa anii au trecut, in stil, cu multe perechi de Jimmy, fara sa imi pun multe intrebari de ce bucuria mea atarna de o pereche de sandale.
Pana intr-o zi, pe la 35-36 de ani (adica foarte tarziu) când mi-am dat seama ca eu nu aveam adidasi. Deloc. Inclusiv sport faceam de ani de zile, in picioarele goale.
Aveam un bebelus pe care il plimbam 3-4 ore pe zi, in…balerini. Pana au inceput durerile atat de mari, incat nu mai puteam sa merg, decat pe varfuri. Totul de la…pantofi. Nu gresesc, nu de la Jimmy , ci de la “trebuie”.
A fost inca un moment cand am inteles ca schimbarea nu vine asa cum credem noi si mai ales cand vrem noi. Se intampla permanent, fara macar sa observam. Doar durerea ne aminteste. Și timpul. Atunci “trebuie” devine “vreau”. Vreau sa nu ma mai doara, vreau sa fiu sanatoasa, vreau sa am grija de mine.
Doar pentru ca incepe un an nou, calendaristic nu inseamna nimic, decat daca si alegi sa ai obiceuri si rutine noi care tie iti fac bine.
Recunosc imi dau ochii peste cap cand aud “de maine trebuie sa schimb ceva”.
Daca “trebuie” sunt sanse mici sa faci ceva, insa daca VREI, deja stii unde e puterea si energia. Nu mi-a plăcut niciodată cuvântul “trebuie”, deși am trăit și trăiesc în capcanele lui. Poate doar am avut norocul sa îl pot evita uneori, când s-a putut. Am fugit de trebuie, de multe ori, spre haos și necunoscut, fără sa fie vreodată comod.
De cand m-a durut spatele de la “o femeie trebuie sa poarte pantofi” si eu imi propun lucruri si nu doar la inceput de an: imi propun sa renunt la ceea nu simt ca imi mai e folositor in vreun fel, obiecte, ganduri, obiceiuri si da, oameni.
Mi s-a spus des ca mi-e usor sa las totul in urma. Si sa merg mai departe…
Nu stiu daca e bine sau nu si nu mi-e usor sa las lucrurile in urma. Insa am inteles schimbarea, necesitatea, normalitatea acestui gest probabil la o varsta mult prea frageda. Cred in constructie si in re-constructie.
In fiecare zi, in care ne trezim, suntem deja “altfel”, diferiti un pic de cum am fost ieri.
E alegerea noastra din ce tip de caramizi ne construim universul si lumea din jurul nostru.
Expiram adanc si mergem mai departe.
Uneori printre ruine, printre bucati din tot ce am fost pana atunci. Le luam cu grija, le lustruim si exact ca maiestri japonezi, lipim si reconstruim. #Kintsugi
In fiecare zi, un pic diferit, in acord cu tot ce ne aduce bucurie si pace.
#NewMe with #OldMe
